Alte texte din slujba acestei sâmbete arată că rugăciunea de pomenire a celor adormiţi se face şi pentru cei care au murit în împrejurări năprasnice: "Pe cei ce au sfârşit sfâşiaţi de fiare, Hristoase, şi pe care peştii i-au înghiţit, pe care cutremurul, surparea pământului ori prăpastia i-au îngropat … pe cei ce i-au ucis sabia, cuţitul şi focul, izbitura răutăţilor, despicarea stâncilor şi tâlharii, foametea şi ciuma", rugându-L pe Hristos Mântuitorul să-i izbăvească "de groaza cea de acolo", ca un milostiv, mântuindu-i "cu împărtăşirea şi cu bucuria" Sa.
Unii teologi ai Bisericii identifică în aceste exprimări liturgice şi pe sinucigaşi, adică pe cei care şi-au luat singuri viaţa, şi pentru care nu se face nicicând rugăciune în lăcaşul Bisericii, exceptând ziua aceasta a sâmbetei moşilor de vară. În accepţiunea acestor teologi, singurul moment din cursul anului liturgic în care se face rugăciune publică şi pentru sinucigaşi este această sâmbătă dinaintea Rusaliilor, ca un pogorământ de la regula bisericească statornicită, rugându-l pe Hristos să-i miluiască, izbăvindu-i şi mângâindu-i în groaza ce-i învăluie în iad, acolo unde sufletul lor se chinuieşte.
În sensul acesta, şi rugăciunea a cincea de la vecernia plecării genunchilor din Duminica Rusaliilor zice: "... şi la acest praznic, cu totul desăvârşit şi mântuitor, ai binevoit a primi rugăciuni de mijlocire pentru cei ţinuţi în iad, dându-ne nouă mari nădejdi că vei trimite uşurare şi mângâiere celor cuprinşi de întristări apăsătoare".
În sensul acestor rugăciuni şi mijlociri, deja invocate, credincioşii Bisericii noastre trebuie să ştie că în această zi a sâmbetei moşilor de vară au datoria creştinească de a-i pomeni pe toţi strămoşii şi moşii lor după trup, şi pe toţi cei din veac adormiţi, la Slujba Parastasului de obşte care se săvârşeşte în toate Bisericile Ortodoxe în această sâmbătă. Pe pomelnicele lor pentru slujba aceasta a Parastasului ei pot trece în această zi şi pe sinucigaşi, menţionând însă în dreptul numelui acestora chipul morţii lor (adică sinucigaş), pentru ca preoţii să poată să-i diferenţieze pe aceştia de cei adormiţi întru nădejdea învierii şi a vieţii celei veşnice, pentru cei dintâi "care plâng şi se chinuiesc, aşteptând mângâierea lui Hristos" (adică pentru sinucigaşi), rugând pe Dumnezeu "ca să îndepărteze de la ei toată durerea, întristarea şi suspinarea …"
Pomenirea aceasta a moşilor de vară are rostul de a-i învrednici şi pe cei adormiţi în dreapta credinţă de darurile Sfântului Duh, a cărui pogorâre o vom prăznui în ziua următoare, a Rusaliilor, aceasta întrucât lucrarea Duhului Sfânt nu-i cuprinde numai pe creştinii vii, ci se extinde şi asupra celor adormiţi, întrucât cei vii şi cei adormiţi sunt deopotrivă membri ai Bisericii Universale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu