sâmbătă, 29 octombrie 2011

TRANZCTIONAREA CREDITELOR DE CARBON O AFACERE INFLORITOARE ECO SI FOARTE BANOASA

Înainte de a citi rîndurile de mai jos,doresc să clarific un lucru.Această oportunitate nu este MLM.Cei care doresc numai să investească,să investească.Cei care nu au buget mare pentru investiţie sau doresc să cîştige mai mulţi bani vor lucra în sistemul MLM.
PREZENTARE
În următoarele minute poţi afla cum poţi contribui şi tu ca pământul să rămână locuibil în timp ce te îmbogăţeşti lucrând acasă. De asemenea, poţi afla cum, sub ce formă şi în ce condiţii va recompensa acest efort firma noastră,  Botanoo. Puteţi vedea, de asemenea, ce venituri reale puteţi avea lucrând pe internet, şi care este baza acestor venituri obţinute.
În primul rând, hai să vorbim despre nevoia la care răspunde afacerea noastră. 
Acesta este dezastrul climatic.
Cauza acesteia este polurea atmosferică, care a lansat în  natură unele proces care au avut ca  rezultat schimbarea completă a condiţiilor climatice cunoscute. Cu acesta s-au compromis condiţiile de viaţă ale oamenilor. Aceasta este o problemă globală, la care ar trebui să răspundă umanitatea, şi care, de fapt este provocarea cea mai mare a deceniului următor.
Cei mai mulţi oameni de ştiinţă sunt de acord că cantitatea de dioxid de carbon din atmosferă trebuie să fie redusă drastic, în scopul de a evita dezastrul ecologic. Pentru aceasta trebuie reduse  emisiile de poluare  cu cel puţin cu 80% până în 2050. Doar că economia globală este condusă în cea mai mare parte  de combustibili fosili, care emit dioxid de carbon. Generarea de căldură şi electricitate, fabricile, transportul, clădirile şi maşinile noastre, agricultura şi creşterea animalelor, deci aproape totul funcţionează cu energie fosilă. Cum o putem reduce cu 80%, fără a pierde confortul câştigat?
Centralele care pot converti energia soarelui, apei, vântului în energie electrică pot face acesta fără să afecteze atmosfera terestră cu substanţe nocive. Scopul este ca din consumul total de energie, cea mai mare proporţie să fie oferită prin noile sectoare de energie regenerabilă.
În ultimii 20 de ani, politica nu a reuşit să aducă schimbări de fond. Conform Protocolului de la Kyoto a fost elaborat un sistem care va aduce modificări pornind dintr-o orientare pur economică, axată pe profit.   Ideea este că guvernele de la an la an trebuie să ajungă la un consens în ceea ce priveşte limitarea nivelului emisiilor anuale de dioxid de carbon. Acesta este cota totală. Pe această bază, guvernele aloca avize diferitelor companii pentru un anumit nivel de poluare, în fiecare an pentru un nivel din ce în ce mai puţin, pentru a îndeplini obiectivul declarat. Limita emisiilor trebuie menţinută per total, ca atare, este permis ca unele companii să emite mai multe substanţe dăunătoare decât nivelul aprobat în autorizaţia eliberată pentru ele. Excesul de emisii se recompensează prin achiziţionarea de CarbonCredite . Un credit de carbon este un instrument financiar virtual supravegheat de ONU, similar cu titlurile de valoare. Sunt documente numerotate, certificate. Creditele de carbon sunt formate astfel încât o companie produce energie electrică  sau orice alt produs fără emisie CO2 şi de poluanţi. Carbon Creditele pot fi emise doar de firme certificate de ONU. Aceste întreprinderi sunt menţionate sub numele de “firme verzi”. Exemple: eolienele, hidrocentralele reglementate special. Dacă o fermă verde produce 1 kWh de energie, primeşte un Carbon Credit.   De Carbon Credite au nevoie acele societăţi care utilizează surse fosile de energie şi care emit mai multe substanţe dăunătoare decât nivelul aprobat în autorizaţia eliberată pentru  ele. Ei cumpără de la fermele verzi Carbon Credite generate. 1 tonă de emisii de CO2 eliberat poate fi recompensat prin cumpărarea unei unităţi de Carbon Credit. Prin aceasta firmele emiţătoare de CO2 sprijină sectorul energiei regenerabile. Ca urmare, întreprinderile care sunt capabile să producă energie sau să-şi desfăşoară activitatea fără emisii nocive, obţin venituri suplimentare. Acest lucru va asigura răspândirea într-un ritm mai mare a acestor tehnologii şi a energiilor regenerabile. Creditele de carbon pot fi vândute şi cumpărate. Producătorii îşi vând Carbon Credite prin partenerii contractaţi.Comerţul CC ajută producătorii să obţină bani. Compania noastră, Botanoo se ocupă de acestă activitate .Compania generază profit în patru moduri.
1. Investeşte în proiecte ecologice, şi prin urmare are dreptul la restituirea de Carbon Creditelor. În acest fel, obţine CC la un pret foarte accesibil.
2. Face comerţ cu energie Green şi CC.
3. Lansează noi investiţii verzi.
4. Ţine în stare de funcţionare Magazin Web Verde.
Afacerea companiei este bine concepută, succesul ei este indiscutabil, aceasta trebuie într-adevăr extinsă. Această extindere o realizează prin vânzarea  Carbon Creditelor. CC este ca aurul. O achiziţionezi, o ţi un pic şi o revinzi cu beneficii. Aşa poţi să ai acces şi tu la Credite de Carbon şi la această oportunitate de afaceri.
Să vedem cum  se intampla acest lucru:
  Eu vă va arăta o soluţie care este liber de orice intermediar financiar, rămâi cât mai aproape posibil de banii tăi pe tot parcursul procesului. Banii destinaţi Carbon Creditelor le plăteşti companiei daneze Botanoo pentru achizitionarea unui pachet. Pentru banii tăi plătiţi vei primi în pachet cupoane de carbon. Din banii tăi împreună cu banii altora care au cumpărat pachete, se formează capital. Acest capital împreună cu banii proprii ai companiei se investesc în ferme verzi. Acestea sunt deja firme profitabile certificate de ONU pentru producţia de Carbon Credite.
Cele trei companii selectate sunt o companie elveţiană, una braziliană şi o companie daneză, ele sunt de asemenea cunoscute ca fiind cele mai renumite firme producătoare de CC. Ferma verde utilizează capitalul, îşi desfăşoară activitatea emiţând un nivel inofensiv de CO2, de exemplu produce electricitate. Pe baza acestor performanţe ONU acreditează Carbon Creditele . Carbon Creditele  ajung la compania Botanoo  şi de acolo la tine. Cel mai important aspect este acela că preţul la care compania primeşte creditele este preţul cel mai ieftin. Aşa poţi să ajungi şi tu să ai  Crabon Credite la cel mai bun preţ. Mai mult decât atât, poţi beneficia din profiturile fermelor verzi în care a investit Botanoo capital, într-o proporţie de 2-5% pe lună. Aşteptările firmei Botanoo faţă de tine constă ca în patru luni de la achiţionarea pachetelor să nu vânzi Cupoanele sau Creditele.   Se pune întrebarea cu privire la ceea ce poţi face apoi cu CC-le?
1. Poţi vinde imediat CC-urile pe platforma de tranzacţionare internă. Deci, poţi obţine beneficii imediat.
2. Poţi păstra banii în CC, şi apoi le vei vinde doar atunci când vei avea nevoie de numerar. Astfel, datorită creşterii continue a preţurilor poţi realiza profit suplimentar.
Poţi alege, de asemenea, să ceri certificatele numerotate despre CC-urile achiziţionate, şi să le păstrezi acasă ca apoi să le vinzi mai târziu prin intermediul unui broker.
3. Poţi cheltui banii pe WebShopul Verde cumpărând produsele pe care oricum le-ai cumpăra. Trebuie doar să te decizi dacă prin cumpărăturile tale zilnice sprijini tehnologiile poluante sau de energie verde.
Carbon Creditele  ale companiei Botanoo sunt valorificate printr-un system de marketing. Aceasta este o altă oportunitate pentru tine de a câştiga bani prin recomandare.
Conform planului de compensare a lui 
Botanoo, pentru munca ta vei primi răsplata cea mai mare care există în prezent, printr-un sistem binar de plată.



Să vedem tipurile de beneficii:
Bonusul de Referinţă
După invitaţii direcţi (sponsorizaţi) se plătesc 10% .Nu există nici o limită la numărul invitaţilor direcţi!



Bonus Binar
Pe baza sistemului binar vei avea două grupuri.
După invitaţii invitaţilor compania îţi plăteşte suplimentar. Fiecare membru poate construi două grupuri cu mai mulţi membri. Unul dintre grupuri îl construieşti împreună cu sponsorii tăi, astfel încât să se dezvolte şi independent, iar cealaltă echipa o vei construi  împreună cu invitaţii proprii, ca şi sponsor. Compania va plăti 10% din cifra de afaceri a grupului mai mic ca bonus binar săptămânal. Numărul membrilor din grupuri poate fi oricât, însă beneficiul săptămânal este limitat.  Această sumă variază între 800 şi 40.000 €, în funcţie de performanţele tale anterioare.
Dacă te alături  ca Carbon  Trader, vei începe automat cu o limită săptămânală de plată de 2000€.



Bonus  Conducător de Echipă
Dacă tu, ca sponsor, ca lider de echip ajuţi colegii de echipă pentru a câştiga bani, compania plăteşte acest lucru pentru tine. Compania plăteşte un bonus de 31% sponsorilor după venitul total obţinut de către echipă.Trebuie să ştii că nu din venituri sunt deduse aceste sume, ci din alte surse.
Regulile sunt următoarele:
După propriile invitaţi bonusul este de 10% din venitul lor. Din venitul invitaţilor lor ai dreptul la 8%, dacă ai cel puţin 3 membrii direcţi. Dacă lucraţi cu mai mulţi  direcţi, chiar şi după a treia linie primeşti bonus, rata fiind de 6%.Tabelul îţi arată că te poţi aştepta la o restituire până în a şasea adâncime. Cu cât ajuţi mai mulţi oameni să câştige, cu atât mai mare va fi şi venitul tău.





Program de fidelizare
Punctele tale vor fi calculate cumulate săptămânal. Dacă oricând in viitor vei ajunge la anumite niveluri - nu este limitată în timp – vei primi cadouri. Aceste daruri le vei primi ca recunoştinţă pentru munca şi perseverenţa ta, le poţi interpreta ca un fel de recompensă. Articole exclusive, călătorii, numerar. Să nu uiţi de ultimul. Într-un an, doi şi acesta va fi disponibil pentru oricine.


Avantajul absolut este faptul că succesul tău va însemna venituri şi sponsorilor tăi, astfel ei vor fi stimulate să te ajute pentru a câştiga mai mult. Şi astfel, sponsorii vor face tot posibilul.


Compania îţi plăteşte veniturile în fiecare săptămână. 80% în numerar, 20% în Cupoane Carbon pe care timp de patru săptămâni nu le poţi deţine, dar apoi pot fi vândute pe  bursa de valori CarbonCoupon. Bursa de valori Carbon Coupon este o platformă unică, privată, internă de tranzacţionare, care operează 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.
Această platformă permite oamenilor să facă comerţ cu Cupoanele Carbon într-un sistem unic.La deschidere, compania oferă cu discount 10 milioane de buc. Coupon Carbon, la preţuri reduse.

Ne aşteptăm la o creştere foarte intensă a numărului de membri, ca urmare a perioadei pre launch din anul trecut.
Cum poţi realiza tot ceea ce s-a discutat până acum? Să ne uităm la pachetele de membru.Poţi alege din trei pachete principale în funcţie de scopurile tale.


Să vedem prima oară
Pachetul CarbonTrader. Acest pachet costă 1200 €. Poţi cumpăra din acest pachet mai multe deodată. În acest pachet vei primi Copoane Carbon în valoare de 1040€ . Cuponul Carbon este un ban intern, cu care poţi cumpăra din magazinul nostru, inclusiv Credite Carbon.

100 € acoperă  costul de producţie al acelui card bancar pe care poţi trimite banii prin intermediul birourilor Web, bani pe care le poţi scoate la orice ATM din lume.
Biroul de web gratuit te poate ajuta în organizarea banilor tăi, în managementul lor, deoarece aici tu alegi, tu deţi controlul tuturor proceselor.
Acest tip de pachet îţi dă dreptul la oricare sistemul de bonus oferit de sistem. Şi nu am vorbit deocamdată despre bonusurile Webshop, bonus pe care îl vei primi după cumpărăturile membrilor tăi.

Pachetul Ambassador  de 400 €  include Cupoane Carbon în valoare de 200 €, şi oferă oportunitatea realizării unui bonus binar săptămânal de 800 €.
Pachetul Affiliate de 250€  include CC în valoare de 100€. Acesta este un pachet real de muncă şi plăteşte bonusuri directe fără nici o limită. Poţi începe şi cu acest pachet, deoarece, în viitor, prin plata diferenţei, pachetele pot fi schimbate.

Acei membrii noi aderaţi care în primele două luni vor realiza o  cifră de afaceri de 25 000 €  în cele două grupuri ale lor – fără investiţiile proprii şi ale membrilor familiilor lor - vor fi invitaţi la Blumau, satul verde din Austria, unde vor lua parte la un training de trei zile. O altă provocare: în cazul în care, fără limită de timp, grupul cel mic ajunge la o cifră de afaceri de 400,000€,  atunci poţi participa la o croazieră în Caraibe.
Este posibil ca după acesta să te muţi pe insulele Caraibe.

Compania noastră, Botanoo desfăşoară şi activităţi de caritate, o parte din profiturile sale le oferă, prin Fundaţia MyC4, ca şi credite pentru sprijinirea antreprenorilor din Africa. Se oferă astfel posibilitatea deschiderii unor afaceri locale mici, aceasta este o şansă ca aceşti oameni să iasă din sărăcie. Dacă te-ai decis să încredinţezi banii tăi companiei Botanoo, sau doreşti să lucrezi împreună cu noi, atunci
Te aştept în echipa mea!

TEL 0766300796  SAU  0726142305

luni, 21 februarie 2011

SOUL 1 pliculet a 60 g RAIN NUTRITION

           

-1 pliculet - 60 ml  = 13 ron     o cutie=28 plicuri (cura pe o luna)

mursoimihai@yahoo.com  sau la tel : 0726142305    0766300796
-INFLAMATIE
-RADICALI LIBERI
-ANTIOXIDANT
-ANTIIMBATRANIRE

RAIN - SOUL PURE ANTIOXIDANTS, ESSENTIAL FATTY ACIDS!

-Soul

"Veti gasi mai mult decat un singur ingredient magic in produsul Soul. Veti gasi o duzina!"

-Inflamatia, efectele devastatoare ale radicalilor liberi, si lipsa aproape totala a acizilor grasi nesaturati esentiali din dieta noastra zilnica, reprezinta cea mai mare provocare pentru sanatatea noastra.

-Intr-o singura doza de 90 ml, produsul SOUL un supliment alimentar foarte puternic, va imbunatati longevitatea si sanatatea organismului Dumneavoastra.

-PRODUSUL EMBLEMATIC AL RAIN NUTRITION:
-bogat in antioxidanti si acizi grasi nesaturati esentiali, combate radicalii liberi, fiind un supliment alimentar iesit din comun.

-Fiind un amestec brevetat de zmeura, chimion negru, struguri Chardonnay, şi D-riboza reincarca celulele cu energie. Prin proprietatile sale antiinflamatoare excelente contribuie la sustinerea unui organism si unui sistem imunitar sanatos.

-Ca bonus suplimentar, contine antioxidante din gama powerhouse precum si resveratrol, care provin din strugurii Chardonnay.

-Poate astfel intensifica, functiile inimii, a muschilor, a creierului, a rinichilor si sanatatea organismului in sine. SOUL a fost recunoscut ca unul dintre cele mai importante suplimente alimentare anti-imbatranire descoperite vreodata.

-Despre SOUL:
- Rezultatul a 15 ani de cercetare

- Fabricat din seminte in exclusivitate

- Nivelul de antioxidanti dintr-un pliculet de 60 grame corespunde a mai mult de 4 kg de mere proaspete.

- Contine acizi grasi Omega 3, 6 si 9 de origine vegetal (din plante)

- Atat antioxidantii cat si acizii grasi, fiind de origine vegetala, trec de bariera hemato-encefalica, adica pot ajunge la neuroni (pana in momentul de fata exista doar un singur produs care mai are aceeasi calitati)

- Efectul antiinflamator se datoreaza semintelor de chimion negru. Acest efect antiinflamator este de 281 de ori mai puternic decat Aspirina

- Energizant

- Reface sistemul imunitar

- Poate fi utilizat de lauze, diabetici si copii peste 2 ani

-Compozitie SOUL - Oferă sufletului tău, ce-
și dorește…SOUL.
-Ingrediente
și caracteristici:
-Doza zilnică: 1 plic (59,2 g)
-Substan
țe active per doză
-Calorii 20
-Sodiu (Na) 5 mg

-Carbohidrați 7 g
-Glucide 3 g
-Acizi gra
și nesaturați 1000 mg Omega 3, Omega 6, Omega 9 nesaturați
-Amestec Rain patentat 3530 mg
-Semin
țe de chimion negru, Semințe de mure negre, Semințe de struguri, D-riboză, trans-Resveratrol
-Altele: apă purificată, concentrat de extras de trestie de zahăr, arome naturale, xylitol, acid citric, gumă-xantan, acid lactic

-Produsul nu este destinat pentru diagnosticul, tratamentul, sau preven
ția unor boli, afecțiuni.

-MOD DE ADMINISTRARE:
- 1 pliculet/zi
-Se va consuma lent, tinandu-l mai mult timp in gura)

-DE RETINUT:
-Administrate impreuna SOUL (1 pliculet/zi) si PURE (1 comprimat x 2/zi) au un efect mai puternic, deoarece PURE faciliteaza absorbtia nutrientilor, vitaminelor si antioxidantilor din SOUL.

-SOUL se utilizeaza 1 pliculet de 60 g pe zi (se va consuma lent, tinandu-l mai mult timp in gura), PURE se utilizeaza 2x1 pe zi (in timpul meselor principale).

-RAIN – Soul
-Compoziţie:
- Sâmburi de struguri
- Semineţe de zmeură
- Sâmburi de chimion negru
- D-riboză

„Sâmburele este bogat în nutrienţi, este un aliment concentrat. Materia organică digestibilă este de peste 80%” - sursa Wikipedia.

-Produsele RAIN se bazează pe mai multe decenii de cercetare stiinţifică.

-Baza produselor Rain Nutrition sunt în primul rând sâmburii, care sunt procesaţi prin sistem special de presare la rece, fără chimicale sau procese termice.

-Componentele produsului SOUL nu au nici un efect benefic individual, din această cauză efectele benefice sunt datorate prezenţei în comun al componenţilor(efectul sinergic).

-Radicalii liberi au o capacitate de reacţie mare, molecule care conţin electroni fără pereche cu viaţă redusă, care fură din celulele organismului căutând neapărat o pereche, astfel ele pot cauza daune în orice organ.

-Din cauza factorilor diferiţi şi al stilului de viaţă se produce un număr mai mare de radicali liberi decât este necesar.

-Supraproducţia se poate datora razelor UV, aerului poluat de fum şi plumb, apei poluate, pesticidelor, fumatului, nutriţiei necorespunzătoare(conservanţi, coloranţi alimentari, E-uri), cosmeticelor, substanţelor chimice aflate în produsele pentru igiena personală, stresului emoţional dar şi exerciţiilor de gimnastică prea exhaustive.

-Radicalii liberi sunt responsabili pentru dezvoltarea celor două cele mai comune cauze de deces: bolile cardiovasculare şi cancerul, dar şi la accelerarea procesului de îmbătrânire.

„Reţinerea răspândirii radicaliilor liberi cu antioxidanţi poate însemna diferenţa dintre viaţă şi moarte, de asemenea, afectează cât de repede şi cât de tare îmbătrânim... Rolul jucat în organismul nostru este pur şi simplu uimitor.” Sursa: Lester Packer, Ph.D

-Doza zilnică de SOUL ajută la ajungerea la cele mai bune performanţe pentru persoanele care trăiesc un mod de viaţă activ. Rain Nutrition™ a găsit soluţia pentru persoanele care duc un stil de viaţă activ. Asigură aportul zilnic de energie şi de protecţie împotriva efectelor nocive ale radicalilor liberi.

-EXTRACTUL DIN SAMBURI DE STRUGURI (extract din sâmburi de struguri Chardonnay):
-Cele mai valoroase substanţe ale strugurilor se regăsesc în piele şi sâmbure.

-În sâmburi se găseşte o cantitate mare de săruri minerale(potasiu, de exemplu) şi oligoelemete, deasemenea antioxodanţi importanţi (ex: oligomerică-proantocianidine) şi un bioflavonoid eficace, resveratrolul.

-În afară de aceste substanţe este important de observat ca sub coaja semintelor(sâmburelor) se află ulei din sâmbure de struguri, proteine, vitamine ca
vitamina C şi alte bioflavonoizi.

-Efectul antioxidanţiilor din sâmburi de struguri este studiat din anii 1969 în Europa şi Statele Unite.

-S-a găsit că bioflavonoizi obţinuţi din sâmburi de struguri, rezveratrolul fiind unul dintre ele, este cel mai eficient compus care este capabil să facă radicalii liberi inofensivi.

-Permeabilitatea membranei plasmatice este influenţată enorm de radicalii liberi, prin urmare pot deteriora eficient celulele, acest lucru este responsabil semnificativ în procesul de îmbătrânire.

-De asemenea intră în reacţie cu ADN-ul, materialul genetic al celulelor, astfel regenerearea celulelor sănătoase devine imposibilă.

-Aceste procese sunt responsabile in procesul de îmbătrânire rapidă şi de formare a tumorilor.

-Radicalii liberi pot dăuna fibrele ţesutului conjunctiv în diferite organe ale corpului, ex: în piele, care, prin urmare, devine inflexibil şi va avea un conţinut scăzut de apă, devine aspră şi încreţită. Aceste procese de prin urmare duc la degenerare şi leziunea celulară.

-Este foarte bine cunoscut că în Franţa se consumă foarte mult vinul roşu, se consumă regulat, moderat şi pe termen lung, dar cu toate acestea este şocant cât de scăzut este apariţia incidenţelor bolilor de inimă şi cardiovasculare care apare în Uniunea Europeană.

-Vârsta bărbaţiilor francezi este mai mare decât media europeană. Acest fenomen este denumit paradoxul francez.

-Sunt peste 1,5 milioane de studii legate de arterioscleroză, dar cauză formării ei încă nu s-a stabilit.

-În prezent este acceptat în general să fie asociată arterioscleroza prin niveluri crescute ale lipidelor din sânge.

-Lipoproteina cu densitate joasă (LDL), este cea care se depune pe pereţii vaselor de sânge şi asta poate duce la cord, hemoragie cerebrală, probleme de memorie, etc.

-Statele Unite ale Americii, Franţa, China şi oamenii de ştiinţă a mai multor ţări au dovedit că în seminţele struguriilor roşii foarte populari al francezilor se găseşte un antioxidant, rezveratrolul, care îmbunătăţeşte în mod semnificativ procentul ridicat de lipoproteine cu densitate scăzută din sânge.

-Efecte:
• optimizarea de grăsimi din sânge
• reduce riscul de ateroscleroza datorită efectului de antioxidant preparat
• reduce riscul de degenerare a celulelor
• are un rol important în menţinerea sănătăţii, scapă de organismul de radicalii liberi
• îmbunătăţeşte funcţionare normală a celulelor sanguine, optimizează circulaţia în vasele sanguine mici şi astfel ţesutul alimentar
• consolidează funcţionarea normală şi sănătoasă a celulelor
• prevenirea bolilor de inimă şi cardiovasculare
• poate afecta reglarea colesterolului din sânge
• poate fii benefic în prevenirea varicelor
• oferă protecţia mucoasei respiratorii şi intestinale în lupta împotriva alergeniilor
• ajută ochii, în special obiectivul de blur cauzat de radicalii liberi
• contribuie la îmbunătăţirea memoriei şi încetineşte procesul de îmbătrânire
• creşte rezistenţa la stres
• contribuie în mod pozitiv la agenţii de cosmetice de piele, menţine tinereţea pielii, are efect anti-rid şi de regenerare
• ajută la restaurarea organismului după infecţii  -CHIMIONUL NEGRU (Nigella sativa):
-Chimionul negru este o plantă erbacee care creşte ăn oazele mari aflate în deşert.

-În Persia este cunoscut ca Shuneez, chimionul negru al Egiptului antic iar în Arabia este cunoscut ca şi sâmburele negru/sfiinţit.

-Planta formează o capsulă similară mac-ului, în care se găsesc seminţe negre şi mici, aroma lor semănând cu cea de anison.
Nigella sativa a fost folosit încă în 2500 înaite de naşterea Domnului.

-Este menţionată şî în medicina greacă şi a jucat un rol important în medicina antică, în special în medicina Egipt-ului.

-Cercetătorii Al-Bairouni şi Avicenna au scris volume despre semnificaţiile sâmburilor de chimion negru.

-Conţine un antispasmodic damascenin care se află în interiorul ei iar are un efect pe termen scurt de scădere a tensiunii arteriale.

-Are un conţinut nutriţional excelent, conţine o mulţime de minerale şi aminoacizi care toate întăresc sistemul imunitar.


-Mai conţine arginină şi caroten care sunt convertite în vitamina A şi este bogată în fibre vegetale.
"Chimonul negru ajută la însănătosirea de la orice în afară de moarte" profetul Mohamed.

-Uleiul obţinut din chimionul negru este cunoscut şi sub numele de „aurul faraonilor”.

-Egiptenii au venerat această semintă. Se spune ca Tutenkhamon a fost atât de impresionat de chimionul negru încât sclavii lui trebuiau sa ţină întodeauna o sticluţă cu ulei obţinut din chimion negru la îndemână. I-a fost aşezat chiar şi în mormânt o întreagă amforă de ulei.

-Conform legendei, pielea catifelată şi frumoasă al Cleopatrei şi ai Nefertiti-ei i se datorează uleiului.

-Acest ulei extras din plante mediciale este cunoscută în Est de mii de ani, dar la noi apărut nu demult.

-Succesul descoperirii ei i se datorează lui dr. Peter Schleicher şi dr. Lutz Bannasch, ei au demonstrat că uleiul de chimion negru poate fii eficient în prevenirea anumitor probleme apărute pe piele, imbunătăţirea stării pielei şi în creşterea rezistenţei împotriva diferitelor alergeni în căile respiratorii sau în mucoasa intestinală.
Ştiinţa modernă a examinat cu atenţie uleiul obţinut din chimionul negru şi au găsit multe substanţe în componenţa ei care pot afecta pozitiv metabolismul celular.

-Uleiul de chimion negru este foare valoros din cauza acizilor graşi nesaturaţi şi esenţiali care se află în compoziţia ei.

-Acestea contribuie la procesul de recuperare după diferite infecţii ale pielii, a intestinelor sau la infecţiile suferite la nivelul articulaţiilor şi a nervilor.

-Mai presus de toate conţinutul ridicat de acid linoleic aduce o deosebită importanţă în consumul zilnic de ulei extras din chimion negru.

-Din acizii graşi esenţiali se formează prostaglandin-ul. Aceste ţesuturi hormonale efectuează o varietate de sarcini în sistemul imunitar(efect anti-inflamator).

-Regulează circulaţia sângelui şi dilată vasele de sânge. Prin urmare, se pot explica şi din ştiinţa de astăzi faptele descrise din experienţe anterioare despre uleiul obţinut din chimion negru.

-Efecte:
- O regenerare mai eficace a celulelor aflate în tractul respirator, pentru evitarea unor posibile stări de infecţie.
- În condiţiile cauzate de stenoză bronşică, acizii graşi şi esenţiali din corpul nostru sunt transformaţi în prostaglandin. Bronhiile şi secreţii nazali sunt dilatate de o substanţă amară şi bronzantă, care facilitează interoperabilitatea cavităţii nazale.
- Sistemul imunitar al organismul poate reacţiona prea puternic împotriva unor substanţe alergene. Substanţele aflate în chimionul negru pot optimiza „răspunsul” sistemului imunitar.
- Linia de apărare a pielii frumoase şi sănătoase, este atacată de diferite bacterii, viruşi sau ciuperci. Substanţele active ale chimionului negru ţin fibrele flexibile şi în acest fel contribuie la menţinerea pielii frumoase şi radiante. Ele pot oferi deasemena şi o protecţia împotriva diferitelor bacterii prin efectul lor antiseptic. Este eficient şi în cazurile de iritaţie când diminuează simptomele de mâncărime şi este un ajutor eficace împotriva lor.
- Regenerarea eficientă a celulelor mucoasei căilor respiratorii, previnerea condiţiilor de descărcare asociată cu acestea.
- Mucoasa intestinală poate deasemenea să fie supusă unor serii de efecte nefavorabile, bacterii agresive, răspândirea ciupericilor şi al paraziţilor – beneficiend astfel procesul de fermentare si de putrefacţie. Substanţa activă din chimionul negru controlează procesul de putrefacţie, scade în acest fel acumularea de gaze, simptomele de balonare intestinale, astfel prin proprietăţile ei carminative ajută la simptomele atroce de întindere.

-ZMEURA NEAGRA (Rubus occidentelis):
-Se creşte în liber la marginea pădurii, pe diguri su livezi.

-Se răspândeşte cu uşurinţă, silvicultorii îl consideră o plantă medicinală, dar nu se bucură când se răspândeşte peste terenuri noi.

-Este bogata în nutrienţi, este bun mai ales pe timpul verii, preferă solurile apoase, pline de humus şi rezistă bine la îngheţ.

-Efecte:
-Conţinutul de nutrienţi al zmeurei negre este similară cu cea a zmeurei normale, dar conţinutul de carbohidraţi, fibre vegetale, conţinutul de pectină, vitamina C şi acizi de fruct este mai scăzut. Cele mai mari diferenţe sunt gustul, aroma, culoarea şi conţinutl de flavonoizi antioxidanţi.

- Are efect optimizator pentru glucoza din sânge.

- Ceaiul ei se poate folosi în clătirea sau gargarizarea gurii, dar se cunosc efecte benefice şi în cazuri de sângerare a gingiilor şi hemoroizilor.

- Diluat cu apa distilată sau cu apă de la izvor este excelentă la combaterea anemiilor.

- Benefic pentru scaunele apoase apărute în copilărie sau la bătrâneţe.

- Asigură protecţia mucoasei tractului urinar.

- Previne formarea cristalelor de acid uric de-a lungul rosturilor membranelor articulare , prin urmare este eficient în protecţia articulaţiilor.

- Eficient în optiminizarea eficientă a celulelor astfel are efect preventiv în prevenirea degenerării celulare. Sprijină celulele limfoide care controlează celulele canceroase.

- Optimizează împărţirea sângelui în ţesuturi, astfel se hrănesc celulele, are efect benefic în stabilizarea tensiuni arteriale.

- Conţine Fito-ostrigen, astfel contribuie formarea corpului frumos feminin cu efectul ei de retenţia a ţesutului şi netezeşte eficient pielea din interior. Acest efect se poate remarca spectaculos pe pielea din jurul gâtului.

- D-ROBOZA:
-O moleculă de zahăr naturală cu cinci atomi de carbon, care poate fi găsit în fiecare celulă, chiar şi în viruşi.

-Nu se ia în considerare ca şi un nutrient esenţial din cauza că este capabil să se sintetizeze cu alţi nutrienţi, în principal cu glucoza(dextroza).

-Cu toate acestea, D-riboza este esenţială pentru viaţă, este un element al moleculelor care este printre principalele elemente.

-În acest fel este o a parte a TA (trifosfatului de adenozin) care este o molecula care energizează câteva celule esenţiale. TA are un rol exigent în generare de energie în celule, este „valuta convertibilă”.

-De asemenea face parte şi nucleotide, care sunt pietrele de temelie ale moleculelor purtătoare de informaţie, astfel fiind o parte şi al ADN-ului şi al ARN-ului.

-În ARN se găseşte ca riboză, iar în ADN ca dezoxi-riboză. ARN-ul este o moleculă care joacă un rol important de producătoare de proteină pentru celule.

-Problema este următoarea:
-organismul produce zilnic o cantitate imensă de TA, pentru asta fiind necesară riboza.

-Riboza se regăseşte în alimentaţie necesară zilnică dar se poate spune ca doar într-o cantitate neobservată, astfel trebuie să se sintetizeze constant cu alte substanţe.

-Asta înseamnă un efort extraordinar, iar rata sintetizării este limitată. S-a aflat că la eforturi extraordinare de gimnastică sau antrenament, nivelul de TA scade în organism într-o cantitate care se poate observa si după trei zile după efort.

-Ei au crezut că ar putea juca un rol cheie riboza pentru restabilirea nivelulul de TA în organism, crescând efort dar încetinind regenerarea, etc.

-Acea idee că riboza ar putea mări nivelul de TA în organism, de asemenea sinteza ei, a captat atenţia medicilor.

-În acest fel au apărut primele experimente în scop medicinal.

-În primul s-a dovedit eficient în probleme de insuficienţă cardiacă, fiind benefic în repararea performanţei cardiace.

-De exemplu au examint persoane care suferă de boală de inimă coroniană şi sa stabilit că după ce au consumat 60 de grame de riboză timp de 3 zile efectul de alimentare cu sânge insuficientă pentru muschii inimii au fost reduse mai multe decât în alte grupe de control.

-Accelerează sinteza TA-ului.

-Cantităţi mari de riboză, în cazul anumitor boli, sau al antrenamentelor solicitante, ajută la producerea TA-ului şi accelerarea sintezei.

-Apără inima, mai ales stratul muscular al inimii. Mai ales în combaterea oxigenării insuficiente al stratului muscular al inimii.

-Poate creşte nivelul de energie a stratului muscular al inimii.

-D-riboza este un carbohidrat natural.

-Creşte energia inimii şi metabolismul inimii.

-Creşte performanţa fizică şi ajută la arderea grăsimi.

-Teste clinice au arătat că regenerează nivelul de nucleotid al stratului muscular al inimii, care este transportatorul de energie a TA-ului şi îmbunătăţeşte sarcina funcţiei muscular al inimii după antrenamente intensive.

-Efecte:
- Componenţă esenţială a operatorului de transport de energie a celului TA.

- Ajută la optimizarea alimentării cu energie a celulelor muschiilor inimii.

- Forma naturală este prezentă de asemenea, dar nici pe departe nu poate îndeplini cerinţele suplimentare din cauza factorului de stres ridicat.

- Cu un nivel scăzut de d-riboză celulele musculare ale inimii sunt neperformante, au o performanţă scăzută.

- Măreşte capacitatea inimii în cazuri de povară intensivă.

- Îmbunătăţeşte performanţa inimii şi reduce stresul de efor fizic.

- Consolidează rezervele de energie al celulelor musculare ale inimii sănătoase.

- Materie primă a ADN-ului(transportator de gene).

- Materie primă pentru ARN (important în producerea de proteine).

-1. Semințe de CHIMION NEGRU – Remediu antic pentru toate bolile:
-Nume in engleză:
- Black cumin Seeds

-Denumirea uzuală:
- Chimen negru (lat. Nigella sativa), denumiri alternative: nigelia

-Factorul curativ:
- semin
țele

-Păr
țile folosite a chimionului negru sunt fructele si radacina.

-Fructele chimionului negru sunt numite impropriu semin
țe.

-Sunt caracteristice atât cele de culoare maro închis, cât
și cele subțiri, în formă de semilună.

-În Kasmir (India), rădăcina de chimion negru este consumată ca legumă.

-Este un remediu extrem de vechi, adus din Etiopia acum mii de ani, dar care în Europa a fost redescoperită de curând.

-Este considerată de mulţi un panaceu.

-Celebrul Dioscoride Pedanios care a fost totodata medic, farmacolog
și botanist grec, a utilizat seminţe de chimen negru pentru a trata durerile de cap şi durerile de dinți al pacienților.

-Profetul Mohamed a spus chiar el insusi:
-chimenul negru vindecă fiecare boală, in afara de moartea însăşi.

-De ce este chimionul negru o planta atat de complexa si benefica?
-Puterea acestei plante vine din structura chimică complexă a semin
țelor.

-Aceste seminţe mici au peste o sută de diferite componente chimice de valoare.

-Studiile efectuate în ultimii ani au demonstrat că administrarea acestei plante în cure de 12-21 de zile este eficientă nu numai în prevenirea guturaiului, bron
șitelor sau a gripei, ci și a unei game impresionante de boli, în care sistemul imunitar joacă un rol esențial, inclusiv în cele tumorale benigne sau maligne.

-Precautii, contraindicatii:
-Nu exista.

-2. Seminţe de ZMEURA NEAGRA – Depozitul de Antioxidanti:
-Nume un engleză:
-Black Raspberry Seeds

-Denumirea uzuală:
-Zmeura Neagră (lat.Rubus occidentalis)

-Este o specie de Rubus, nativă din America de Nord

-Factorul curativ:
-fructul
-seminţele
-uleiul din seminţe

-Zmeura Neagră este “regele fructelor de pădure”, are un gust dulceag-picant, bogat în antioxidanţi.

“Seminţele există pentru a fi mâncate”

-Am auzit multe despre puterea majoră a antioxidanţiilor din diferite plante, respectiv a zmeurei, dar pana acum nimeni nu ne-a explicat că partea esentială a acestei plante(fruct) sunt seminţele.

-Seminţele de zmeură neagră sunt esenţiali în combaterea efectelor nocive a radicaliilor liberi.

-Sunt seminţe care conţin acizi graşi din gama Omega, care ajută în repararea membranelor celulare.

-Aceste seminţe sunt EROI, mici luptatori, depozite de antioxidanţi care folosite în mod corespunzător, ne ofera beneficii mult mai multe si mult mai puternice decât ne-am putea imagina vreodată.

PURE 60 comprimate

      
 PURE 60 comprimate = 170 ron /cutie
mursoimihai@yahoo.com  sau la tel : 0726142305    0766300796
-ECHILIBRU
-IMUNITATE
-DIGESTIE

-RAIN NUTRITION

-RAIN PURE - probiotice total!                           

-Corpurile noastre sunt nave de miliarde de bacterii bune şi rele.

-Cea mai mare parte se găsesc în intestinele noastre.

-Bacteriile bune ne ajuta la digestia alimentelor şi in sintetiza importantelor vitamine, nutrienti, şi acizi graşi esenţiali.

-Aceste bacterii bune sunt recunoscute pentru a sprijini digestie buna, echilibrul hormonal, un metabolism sanatos, detoxifierea, şi poate ajuta, de asemenea, la imbunatatirea sistemului imunitar prin lupta dusa contra bacteriilor rele.

-Prezentare generală:
-Este important pentru a ajuta bacteriile bune prin completarea cu probiotice de tip RAIN PURE.

-Cu PURE se adăugarea în esenţă, 10 miliarde

-Rain Nutrition PURE probiotice, este protejat de aciditatea gastrica, astfel încât flora buna si organismele benefice vor supravieţui până când ajung la nivelul tractului intestinal.
        
-
Făină de seminţe de Cranberry a fost adăugată pentru a asigura curăţarea adecvată şi purificarea.

-Afinele conţin substanţe nutritive puternice, denumit proantocianidine, ajuta la menţinerea activitatatii probioticelor. Afinele conţin, de asemenea, niveluri ridicate de antioxidanti, care ajuta la combaterea stresului oxidativ cauzat de radicali liberi si ajuta la intarirea sistemului imunitar.

-Rain PURE:
- Probiotic cu efect antibiotic

- Contine 7 tipuri diferite de bacterii

- Acestea sunt inglobate in faina de seminte de afine

- Comprimatele au un invelis BIO TRACT, care asigura trecerea lor prin acidul gastric, fara afectarea acestor bacterii

- Faina de seminte de afine are efect antiinflamator si efect antibacterian.

- Prin efectul antibacterian asupra intestinelor si a sistemului urinar, curata intestinele, dar este recomandat si in infectii urinare

- Are effect benefic asupra sistemului endocrin (stabilizeaza nivelele hormonale)

- Reface sistemul imunitar

-MOD DE ADMINISTRARE:
- 1 comprimat x 2/zi in timpul meselor principale

-DE RETINUT:
-PURE asociat cu SOUL reprezinta combinaţia perfectă de antioxidanti şi flora intestinala buna pentru a vă menţine echilibrat şi sănătos tot timpul.

-Cele doua, SOUL si PURE, impreuna au un efect mai puternic, deoarece PURE faciliteaza absorbtia nutrientilor, vitaminelor si antioxidantilor din SOUL.

-SOUL se utilizeaza 1 pliculet de 60 mg pe zi (se va consuma lent, tinandu-l mai mult timp in gura), PURE se utilizeaza 2x1 pe zi (in timpul meselor principale).

*********************************************************
-RAIN - PURE

-Probiotic și Afine!

-PURE = CURAT -PUR

-Toată lumea a auzit deja de vorbele înțelepte care spun că:
„Moartea locuiește în intestine.”

-Cele mai multe boli sunt cauzate pe lângă problemele sufletești de o nutriție necorespunzătoare.

-Din această cauză sarcina noastră principală pentru a putea fi sănătos este curățarea intestinelor si menținerea lor in stare de sănătate.

-Fără această curățare nutrienți vitali aduși din alimente sunt incapabili să se absoarbă prin instestine în celule.

-În corpul nostru trăiesc mai multe miliarde de bacterii bune si rele.

-Cele mai multe din ele se regăsesc tractul gastro-intestinal.

-Bacteriile bune ne ajută la digestia vitaminelor, nutrienților si al acizilor grasi esentiali aduși prin alimente.

-Aceste bacterii bune ajută digestia sănătoasă, echilibrul hormonal, metabolismul sănătos, detoxifierea și ajută sistemul imunitar în lupta contra bacteriilor rele(dăunătoare).

-În tractul gastro-intestinal se regăsește circa 2/3 din sistemul nostru imunitar.

-Curățarea este primul pas care trebuie urmat pentru mentinerea sănătății.

-Produsul probiotic PURE de la Rain Nutrition:
-Produs cu technologia BIO-trakt® patentat, aceste capsule sunt protejate de efectele nocive ale acidului gastric și în acest fel este bacteriile prietenoase intestinelor și efectele benefice rămân intacte până ce ajung la in zona tractului gastro-intestinal unde începe curățarea și întărirea sistemului imunitar.

- 10.000.000.000 de bacterii prietenoase intestinelor per doză.

- Sprijină și ajută stabilizarea a unei bune flore.

- Înhibă procele de fermentare și descompunere, previne formarea de flatulență anormală.

- Ajută la menținerea mucoasei intestinale și menține astfel curată suprafața de absorbție.

- Asigură vigilența celulelor aflate sub mucoasa intestinală si astfel mucoasa intestinală fiind protejată.

- Ajută la ajustare PH-ului din conținutul intestinal astfel afectează semnificativ digestia si absorbția.

- Despre afine se știe dintodeauna ca asigură protecția naturală al sistemului urinar, al cărui infecție este foarte des întâlnită mai ales la femei.

- Este în general foarte eficace în prevenirea întrării bacteriilor in mucoasă prin tractul urinar, prin urmare ajută la combaterea infecțiilor urinare la femei.

-Produsul PURE de la Rain conține și EXTRACT DE AFINE.

-Această plantă care provine din Statele Unite este folososită de decenii în medicină şi la bucătărie.

-Numele corespunzător în engleză este Cranberry, este denumit în acest fel din cauza cuvântului crane care înseamnă macara.

-Are o formă similară macaralei.

-Conform tradiției în vremurile antice boabele de afine au fost zdrobite şi folosite pe răni, umflături şi ajuta în procesul de vindecare.

-A mai fost folosit şi în cazurile de lipsă de vitamina C, fapt ce vindeca sângerarea gingiilor cauzate de skorbut.

-Medicina analizează efectul ei de prevenire a infecțiilor urinare bacteriale.

-În anii 1920 s-a descoperit că persoanele care consumau regulat afine avea un grad mai ridicat de acid si un grad mai mic de bacterii în urină.

-La consumarea ei se produce un acid hippuric in organism, despre care s-a dovedit că are un efect puternic antibacterial în sistemul urinar.

-Cu timpul s-a mai descoperit că acidul hippuric stopează reproducerea bacteriilor cauzatoare de infecții.

-Studii noi arată cea mai importantă parte a afinei care protejează organismul de infecții este cauzat din cauza unei proprietăți al fructului.

-Se pare că fructul opreşte lipirea bacteriilor de celulele mucoasei tractului urinar.

-Poate crea un mediu nefavorabil agentilor patogeni şi în acest fel scade riscul infecției.

-Acest impact este cauzat de componența plantei, proanthocianidin-ul, care este prezent in sucul lui.

-Oamenii de ştiință au confirmat în zilele noastre efectele benefice al afinelelor pentru prevenirea infecțiilor tractului urinar.

-Riscul infecțiilor tractului urinar este de 10 ori mai mare la femei decât la bărbați. 25-35% din femei între 20-40 au avut cel puțin odată o infecție a tractului urinar.

-Şi bărbații au numai de câştigat în urma folosirii afinelor fiindcă ajută la reglarea rezistenței tractului urinar.

-De asemena afinele reduc durata de iritare a tractului urinar, ameliorează durerile asociate cu acesta, senzația de ardere, mâncărime şi alte simptome neplăcute.

-Poate dezodoriza urina, deci este recomandat şi persoanelor care suferă de incontinență.

-Nu putem uita nici de conținutul ridicat de vitamina C.

-Cercetări recente arată, că ajută sistemul digestiv şi sănătate bucală prin creşterea flexibilități celulelor mucoasei.

-În lipsa ei scade nivel vitaminei C din organism is pot apărea sângerări al gingiilor.

-În anul 1994 Universitate Weber State din Statele Unite au arătat că afinele conțin substanțe care se comportă la fel ca glucoproteina umană, care poate opri răspândirea bacteriei E.Coli in mucoasa tractului urinar.

-Acesta este explicația actuală despre efectele afinelor în prevenirea infecțiilor bacteriale în tractul urinar şi ajută în curățarea organismului fără simptome.

-Pe baza cercetărilor de laborator s-a găsit că afinele au în compoziție un flavonoid, quercetină, care are un impact pozitiv asupra producției de energie a celulelor şi are o capacitate puternică în legarea radicalilor liberi.
-1. Semințe de CHIMION NEGRU – Remediu antic pentru toate bolile:
-Nume in engleză:
- Black cumin Seeds

-Denumirea uzuală:
- Chimen negru (lat. Nigella sativa), denumiri alternative: nigelia

-Factorul curativ:
- semințele

-Părțile folosite a chimionului negru sunt fructele si radacina.

-Fructele chimionului negru sunt numite impropriu semințe.

-Sunt caracteristice atât cele de culoare maro închis, cât și cele subțiri, în formă de semilună.

-În Kasmir (India), rădăcina de chimion negru este consumată ca legumă.

-Este un remediu extrem de vechi, adus din Etiopia acum mii de ani, dar care în Europa a fost redescoperită de curând.

-Este considerată de mulţi un panaceu.

-Celebrul Dioscoride Pedanios care a fost totodata medic, farmacolog și botanist grec, a utilizat seminţe de chimen negru pentru a trata durerile de cap şi durerile de dinți al pacienților.

-Profetul Mohamed a spus chiar el insusi:
-chimenul negru vindecă fiecare boală, in afara de moartea însăşi.

-De ce este chimionul negru o planta atat de complexa si benefica?
-Puterea acestei plante vine din structura chimică complexă a semințelor.

-Aceste seminţe mici au peste o sută de diferite componente chimice de valoare.

-Studiile efectuate în ultimii ani au demonstrat că administrarea acestei plante în cure de 12-21 de zile este eficientă nu numai în prevenirea guturaiului, bronșitelor sau a gripei, ci și a unei game impresionante de boli, în care sistemul imunitar joacă un rol esențial, inclusiv în cele tumorale benigne sau maligne.

-Precautii, contraindicatii:
-Nu exista.

-2. Seminţe de ZMEURA NEAGRA – Depozitul de Antioxidanti:
-Nume un engleză:
-Black Raspberry Seeds

-Denumirea uzuală:
-Zmeura Neagră (lat.Rubus occidentalis)

-Este o specie de Rubus, nativă din America de Nord

-Factorul curativ:
-fructul
-seminţele
-uleiul din seminţe

-Zmeura Neagră este “regele fructelor de pădure”, are un gust dulceag-picant, bogat în antioxidanţi.

“Seminţele există pentru a fi mâncate”

-Am auzit multe despre puterea majoră a antioxidanţiilor din diferite plante, respectiv a zmeurei, dar pana acum nimeni nu ne-a explicat că partea esentială a acestei plante(fruct) sunt seminţele.

-Seminţele de zmeură neagră sunt esenţiali în combaterea efectelor nocive a radicaliilor liberi.

-Sunt seminţe care conţin acizi graşi din gama Omega, care ajută în repararea membranelor celulare.

-Aceste seminţe sunt EROI, mici luptatori, depozite de antioxidanţi care folosite în mod corespunzător, ne ofera beneficii mult mai multe si mult mai puternice decât ne-am putea imagina vreodată.

Nota: Preturile afisate contin TVA. Fotografia prezentata are caracter informativ si pot exista diferente intre aceasta si produsul respectiv. Specificatiile pentru produsul PURE 60 comprimate ECHILIBRU IMUNITATE DIGESTIE RAIN NUTRITION au caracter informativ, pot fi schimbate fara instiintare prealabila si nu constituie obligativitate contractuala.

sâmbătă, 5 februarie 2011

Oportunitatea Rain Nutrition -Anunt

Esti stresat cu privire la banii de maine ? O Afacere care-ti poate schimba viata ! pe care o poti face oriunde. Vrei intr-adevar sa castigi  Dar nu stii cum ? Vrei o Afacere sigura ? Acum o poti avea si tu . Vrei o afacere cu  produse de exceptie unice in Romania ? Acum poate fii a ta Noi venim cu o solutie de actualitate, o solutie care te va propulsa in randul celor care fac o afacere SIGURA dovedita, legala si de viitor. Pot sa afirm cu SIGURANTA ca ceea ce ITI ofer este UNIC in Romania. RAIN NUTRITION INTERNATIONAL este o companie  prospera  care recruteaza reprezentanti. Puteti fi unul dintre ei, inscrieti-va  pregatiti-va sa faceti bani .. Ceea ce va prezentam este inceputul unei afaceri pentru dvoastra. Aceasta se poate realiza fara mare efort in afara job-ului pe care il aveti deja, ca un job full time sau ca si o completare de venituri pentru cei care sunt inca studenti. In aceste vremuri de criza orice banut castigat, este binevenit. In acest caz putem sa ne incepem propria afacere fara sa riscam nimic. Pentru mai multe detalii  :    http://www.rainnutrition.ro/oportunitate.html      mursoimihai@yahoo.com  sau la tel : 0726142305    0766300796
Daca acest  anunt v-a produs vreo neplacere va rugam sa nu-l luati in seama sau sa-l trimiteti mai departe unei persoane care are cu adevarat nevoie de o oportunitate…

Cu totii suntem preocupati de sanatatea noastra. Banuiesc ca si Tu!

Cred ca esti de acord, cand spun: TREBUIE SA FACEM CEVA PENTRU A NE PASTRA SANATATEA!
Stiu ca ai intalnit si cunosti prea multe persoane care luna de luna frecventeaza in mod regulat farmaciile, si consuma extrem de multe medicamente, pentru a redeveni sanatosi, sau pentru a se mentine sanatosi.
Dar medicamentele au efecte secundare! Mai mult de atat medicamentele nu ne ofera sanatate in toate cazurile! De multe ori medicamentele doar mascheaza simptomele bolii, asa ca nu ne mai simtim bolnavi, dar nu suntem vindecati!

Datele statistice sunt infricosatoare!

54% din Romani, sufera si mor din cauza unei boli cardiovasculare. La aproape 10% dintre ei primul simptom al acestor boli este chiar decesul.
Iar peste jumatate dintre cei care au dureri sau alte simptome, acestea sunt atat de grave incat nu mai pot fi tratate medicamentos!
Acesti pacienti sunt efectiv pierduti din punct de vedere medical!

Tu ai cunostinte, sau membrii de familie cu boli cardiace, vasculare, cu accident vascular cerebral, sau alte afectiuni cronice?

Citind aceste randuri esti de acord ca intr-adevar trebuie sa facem ceva, sa schimbam ceva pentru a ne mentine sanatosi?

Ti-ai pus vreodata intrebarea: EU ce fac pentru a-mi mentine corpul si sufeltul sanatos?
            Faci sport?
            Stai in natura?
Te plimbi in aer liber?
            Respiri aer curat?
            Mananci sanatos?
            Folosesti suplimente alimentare?

Cei mai multi dintre noi daca ni se pun aceste intrebari, nu recunoastem, si raspundem de regula evaziv.
Dar acum nu trebuie sa-mi raspunzi nici mie, nici altora.   Trebuie sa-ti raspunzi Tie Insuti!

Cate raspunsuri NU ai?

Daca ai cel putin unul, va trebui sa te gandesti bine la ceea ce vei avea de facut.

Poate te intrebi cu ce te pot eu ajuta? Sa te invat sa faci sport? NU.
Sa Te duc in natura sau sa te fac sa mananci sanatos? NU

Ceea ce pot eu sa fac, sa Te invat ce suplimente alimentare sa flosesti, pentru a-ti completa dieta zilnica, ca aceasta sa iti ofere cele mai bune substante nutritive!
Gandeste-te bine: care sunt suplimentele alimentare pe care le cunosti? Ce stii despre ele?
Asa e, ca ai nevoie de informatii exacte, concrete si precise?

Desigur exista multe produse pe piata.
Care dintre ele sunt bune? Care dintre ele merita folosite?

Eu le folosesc pe cele de la Rain Nutrition International.

De ce am luat aceasta decizie?

-         Sunt produse preparate din seminte
-         Impactul fiecarui component al acestor produse asupra sanatatii, este bine cunoscuta documentata, dar si mai mult prezenta lor in produse nu este intamplatoare, ci este foarte bine argumentata..
-         Sunt produse simple, bazate pe peste 15 ani de cercetare, oferind maxima siguranta si incredere
-         Ambalajul produselor este elegant, practic, oferindu-mi doza zilnica exacta.
-         Tehnologia de productie a acestor produse, este de varf pe plan mondial
-         Experienta, si expertiza fondatorilor precum si a echipei de cercetatori din spatele produselor asigura calitatea superioara a acestora.
-         Pot ajuta alte persoane, oferindu-le informatii despre aceste produse.
-         Pot primi gratuit aceste produse, doar prin simplul fapt, ca le recomand altora.
-         Dar chiar daca le-as cumpara, costurile zilnice nu se ridica peste pretul unei cafele!

De ce consum Eu? – Pentru ca vreau sa raman sanatos!
TU de ce NU consumi?

Stiu ca vrei sa afli mai multe.
In urmatoarea scrisoare iti voi impartasi secretul ingredientelor acestor produse!

Imbratiseaza PLOAIA (RAIN)!

“Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni
Ci sa stii sa dansezi in ploaie!”