duminică, 29 aprilie 2012

Cine este Dorin Şerdean ? Candidatul PP-DD la Primăria Alba Iulia


Cine este Dorin Şerdean ? Candidatul PP-DD la Primăria Alba Iulia
Pavel Dorin Şerdean s-a născut la Alba Iulia în data de 11 octombrie 1969. A urmat cursurile Şcolii Generale nr 3 (1976-1984) şi ale Liceului nr. 3 (1984-1988) din Alba Iulia. După satisfacerea stagiului militar la Cluj Napoca a urmat timp de cinci ani pregătirea universitară în domeniul economic (1991-1996). În anii de facultate s-a simţit atras de materii legate de management şi marketing, influenţă determinată şi de marii săi profesori Alexandru Puiu şi, mai ales, regretatul Constantin Florescu, cel care în anul 1971 a înfiinţat prima catedră de marketing într-o ţară din Europa comunistă.
În anul 1996 a obţinut diploma de economist, având dublă specializare în comerţ internaţional şi turism, fiind licenţiat al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE Bucureşti.
Preţuind oraşul natal, a dorit ca lucrarea sa de diplomă să trateze un subiect legat de un simbol al economiei albaiuliene – Fabrica de porţelan Apulum. Astfel, “Strategia promoţională a SC Apulum SA”, a primit nota maximă din partea comisiei, coordonarea lucrării fiind realizată de un alt reputat dascăl al instituţiei bucureştene, prof. Iacob Cătoiu, cel care mai târziu, în anul 2009, avea să primească titlul de “Doctor Honoris Causa” al Universităţii 1 Decembrie din Alba Iulia.
După absolvirea facultăţii Dorin Şerdean se întoarce la Alba Iulia, o scurtă perioadă de timp, între anii 1996-1997 lucrează la SC Apulum SA iar apoi se ocupă de afacerea familiei, o brutărie, în paralel continuându-şi activitatea legată de şah, marea pasiune a vieţii sale.
Dorin Şerdean devine Maestru al Sportului la şah, iar din anul 1996 deţine şi titlul de Maestru al Federaţiei Internaţionale de Şah.
Începutul de drum a fost anul 1982, când a devenit campion de şah al municipiului Alba Iulia la copii, rezultat în urma căruia l-a cunoscut pe regretatul Mihail Breaz, cel care i-a fost pe rând antrenor, mentor şi, în ciuda diferenţei de vârstă, un adevărat prieten. De la acest om deosebit a învăţat că şahul nu este doar un sport individual, ci este de fapt un joc de echipă.
Ca şi atunci la vârsta copilăriei, şi acum, după trei decenii, apreciază abilitatea organizatorică a maestrului Breaz, care în anii ’70-’80 a coagulat practic în jurul său întreaga mişcare şahistă din judeţ şi din Alba Iulia, mişcare din care au făcut parte printre alţii ing. Radu Cormoş, dr. Iuliu Kadar, prof. Nicolae Ota, ec. Ioan Boitor, prof. Dorin Sandea, tehn. Mircea Cepoiu, av. Nicolae Teodorescu, etc. şi regretaţii tehn. Ioan Coman, prof. Marius Todorescu, inf. Mircea Precup sau col. Mihai Radu.
Practic, graţie acestei activităţi şahiste organizate, au apărut vârfuri ale generaţiilor de copii, aşa cum este chiar cazul domniei sale şi al colegilor de generaţie, ing. Marius Ceteraş, av. Zelu Popa, ing. Ovidiu Stoica, stabilit acum în Canada sau al celor care au urmat: pr. Iulian Nistea, astăzi paroh la o biserica românească din Paris, fraţii Florin şi Claudiu Popa, în prezent stabiliţi în Italia, prof. Olimpiu Urcan, stabilit în Singapore, inf. Mircea Mateica, surorile Iulia şi Ada Metea, Corina Gheorghe-Moldovan, fraţii Cristian şi Dan Olariu, fraţii Dan şi Răzvan Teodorescu, etc.
Dorin Şerdean a fost multiplu campion municipal şi judeţean la juniori, a făcut parte din lotul naţional de juniori în anul 1986, an în care a devenit şi campion de seniori al municipiului Alba Iulia, iar după câteva luni, în luna mai a anului 1987, a devenit şi campion judeţean de seniori, titluri pe care le-a mai câştigat ulterior pe fiecare de câteva ori, ultima dată în anul 2003.
http://www.ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2012/04/ioan-serdean1.jpgA participat la peste două sute de concursuri şahiste interne şi internaţionale şi a fost component de bază al echipei de şah Apulum timp de aproape două decenii, fiind participant activ în anul 1999 la cea mai mare performanţă a şahului pe echipe din judeţul Alba, atunci când CS Apulum a ajuns între primele şase echipe din România.
A absolvit Şcoala de Antrenori de Şah în anul 1994, cursuri organizate la Bucureşti de Federaţia Română de Şah, iar din anul 1996 s-a implicat activ în munca de antrenor la Clubul Sportiv Apulum Alba Iulia, având rezultate individuale remarcabile ale elevilor săi. Între anii 1999 şi 2002 dl. Dorin Şerdean a urmat cursurile Şcolii Naţionale de Antrenori din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, în anul 2002 obţinând licenţa cu lucrarea “Didactica jocului de şah”. A lucrat ca profesor de sport cu specializarea şah la Liceul Sportiv din Alba Iulia între anii 2001 şi 2006, an în care catedra de şah din această instituţie de învăţământ albaiuliană a fost din păcate desfiinţată.
Din anul 1997 Dorin Şerdean este Preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Şah, iar din anul 2009 este Preşedinte al Uniunii Cluburilor de Şah din România. Din anul 2009 este senior editor al revistei “ŞAH”, fondată la Alba Iulia în anul 2004, publicaţie la care colaborează cu antrenorul emerit Mircea Pavlov, cu marii maeştri Mihai Şubă, Evgeni Sveshnikov (Rusia), Volodea Vaisman (Franţa), etc.
Simultan cu activitatea şahistă, începând cu anul 2002 Dorin Şerdean a lucrat în companii multinaţionale de servicii de asigurări şi financiar-bancare. Astfel, între anii 2003-2004 a fost consultant financiar la Allianz-Ţiriac, apoi în perioada 2004-2005 a fost şef district în Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, iar în perioada 2005-2009 a fost director zonal în cadrul companiei de asigurări româno-austriece Grawe România.
În aceste activităţi desfăşurate pe parcursul a 6-7 ani, a instruit mai mult de 1.000 de persoane, a condus şi a coordonat activitatea echipelor de consultanţi de vânzări, consilieri financiari şi manageri, aflate în subordinea sa. La rândul său, Dorin Şerdean şi-a continuat permanent instruirea personală, între anii 2005-2007 urmând cursurile unui masterat în Administrarea Afacerilor la Facultatea de Ştiinţe din cadrul Universităţii “1 Decembrie” din Alba Iulia, iar începând cu anul 2002 a participat la peste 50 de cursuri şi seminarii susţinute de formatori şi profesori din România, alte opt ţări europene şi SUA.
În prezent, dl. Dorin Şerdean împreună cu alţi 51 de traineri, directori şi preşedinţi de companii multinaţionale din România, este unul dintre participanţii selectaţi pentru proiectul “John Maxwell Team Romania”, proiect care reuneşte somităţi mondiale din domeniul formării profesionale.
Ca întreprinzător particular Dorin Şerdean a fondat în anul 2007 SC Fininvest Internaţional SRL, societate care în anul 2008 a primit două premii întâi din partea Camerei de Comerţ şi Industrie Alba la secţiunile “Microintreprinderi” şi “Asigurări”. În anul 2008 a fondat SC Fininvest Management Marketing, societate specializată în servicii de training şi consultanţă în marketing, premiată cu locul întâi în domeniul său de activitate de Top Afaceri România 2011, clasament publicat de www.ListaFirme.ro.
În anul 2009 a fondat propria companie de brokeraj, Abado Synergic Development Broker de Asigurare-Reasigurare SRL, companie în care conduce activitatea a peste 300 de agenţi de vânzări, consultanţi şi manageri din 12 judeţe.
În anul 2011 a realizat o aplicaţie în domeniul marketingului online care permite cuantificarea publicităţii în valoare reală, aplicaţie pentru care a obţinut drepturi de autor. Pentru materializarea acestui proiect a fondat de curând împreună cu încă trei parteneri o firmă de software.
Dorin Şerdean se consideră o persoană definită de cifre şi calcul, dar în acelaşi timp de putere de luptă şi ambiţie. A călătorit în peste 20 de ţări, în ultimii doi ani luând parte şi la două pelerinaje în Grecia la Muntele Athos şi un pelerinaj în Ucraina în care a vizitat câteva dintre monumentalele mănăstiri ortodoxe de acolo. Este fericit că de peste trei ani reuşeşte să meargă, cu foarte rare excepţii, săptămânal la slujbele liturgice duminicale, domnia sa fiind creştin ortodox.
Manifestă o profundă înţelegere faţă de toate celelalte culte, întrucât provine dintr-o familie cu rădăcini religioase multiple. Tatăl său, originar din satul Limba, comuna Ciugud, provine dintr-o familie ortodoxă, bunicul său Gheorghe Şerdean fiind un adept al Oastei Domnului până la interzicerea ei de regimul comunist în 1948. Bunicul din partea mamei, Nicolae Dreghici, a fost greco-catolic până în anul 1948 când biserica din “Peste Vale” din Oarda de Sus a devenit biserică ortodoxă, iar Todor Muntean, fratele bunicii din partea mamei, a fost predicator al credincioşilor penticostali, găzduind în casa sa din Oarda de Jos mai bine de 40 de ani casa de adunare a bisericii penticostale.
Domnul Şerdean locuieşte în cartierul Partoş şi mai deţine o casă de vacanţă în construcţie, cu gradină şi alte terenuri în Oarda de Sus, în majoritate moştenire de la bunicii materni.
Dorin Şerdean a intrat în această competiţie politică datorită puternicei dorinţe de a schimba lucrurile în bine. Apreciază spusele marelui om politic francez, generalul Charles de Gaulle, care afirma că “politica este o chestiune mult prea serioasă pentru a fi lăsată la mâna politicienilor”. Consideră că poate deveni un exemplu de urmat pentru mulţi dintre cei care au stat pe margine timp de 22 de ani, iar acum sunt nemulţumiţi şi disperaţi nemaiavând nici măcar puterea de a merge la vot. Acestora le dă exemplul său personal, acela de a ieşi din zona de confort şi de a se implica activ în schimbarea în bine a lucrurilor.
Crede că Alba Iulia merită şi poate mai mult şi îşi doreşte să fie parte a unei echipe care să ducă oraşul nostru acolo unde se află astăzi Braşovul, Sibiul sau Clujul, adică la nivelul pe care o capitală istorică a României Mari ar trebui să-l aibă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu