luni, 3 decembrie 2012

Colosseumul avea 50.000 de locuri



Destul de aproape ca număr de locuri de Arena Naţională din Bucuresti, cu diferenţa că uriaşul Colosseum a fost construit în Antichitate la Roma. Colosseum-ul era folosit pentru spectacolele gratuite pe care le ofereau conducătorii care aduceau în arenă spectacole comice dar şi gladiatori şi animale sălbatice sau organizau aici persecuţii asupra prizonierilor de război.
http://aflatot.ro/wp-content/uploads/2012/06/colosseum-300x200.jpgConstrucţia clădirii a început în anul 72 d.Hr. la cererea împăratului Vespasian şi s-a încheiat 8 ani mai târziu, sub conducerea fiului lui Vespasian. Construcţia are o formă elipsoidală, cu o axă de peste 180 de metri lungime şi 150 metri lăţime, este cel mai mare amfiteatru al perioadei antice şi se poate vizita. Colosseum-ul a fost declarat una dintre cele 7 minuni ale lumii noi, după cum puteţi citi aici.
Pentru că avea o capacitate de găzduire uriaşă, sistemele de intrare şi de evacuare erau moderne, prin câteva zeci de puncte de acces. Astfel, fiecare roman care intra la spectacol primea un tichet pe care erau trecute zona, rândul şi locul unde trebuia să se aşeze.
Luptele gladiatorilor durau de dimineaţa până seara iar atunci când suprafaţa centrală se îmbiba cu sângele celor morţi un nou strat de nisip făcea posibilă continuarea luptelor. În momentul în care creştinismul s-a răspândit, jocurile gladiatorilor şi menirea Colosseum-ului ca loc pentru spectacole au încetat. Dovezile istorice arată că, atunci când vremea era caniculară, Colosseum-ul era acoperit cu o prelată, lucru pe care îl făcea o echipă de aproximativ 1000 de oameni. Prelata purta numele develarium.

8 Lucruri Pe Care Sa Ti Le Spui In Fiecare Zi



Am renuntat de mult la a ma mai lupta cu mine, pentru ca am inteles ca cea mai dificila lupta este aceea pe care o duci cu tine insuti. De care parte poti sa fii atunci?
Asa ca am inceput sa lupt pentru mine.
Si aceste lupte m-au invatat ca datoria mea ca om este aceea de a-mi numara binecuvantarile, nu necazurile, de a trai fiecare zi ca si cum ar fi ultima, de a permite durerii sa se stinga treptat, de a oferi mai mult decat am, de a cauta binele in orice om si situatie, cu riscul de a mi se spune ca asta ma face naiva…
Luptele m-au invatat ca uneori trebuie sa iti faci timp pentru cei care conteaza, nu se stie cat vor mai fi langa tine, ca pot sa rad si sa-mi permit sa plang atunci cand simt nevoia, ca este benefic sa ma concentrez asupra lucrurilor importante pentru mine, ca este necesar sa iau decizii, nu sa imi inventez scuze, si ca, indiferent daca voi iesi sau nu invingatoare, voi reusi sa imi pastrez echilibrul sufletesc de-a lungul vietii ramanand fidela valorilor mele.
Am inteles candva ca nu ai cum sa treci prin viata fara lupta… daca nu duci nici macar o batalie, nu traiesti, nu existi, ci supravietuiesti. Daca nu te arunci in valtoare, risti sa ramai o umbra.

N-ai sa gusti niciodata din dulceata vietii daca nu ai sa te ridici si ai sa-ti spui:

1. Sunt dispus sa lupt din rasputeri pentru lucrurile pe care mi le doresc cu adevarat. Majoritatea lucrurilor nu se dobandesc usor, dar merita sa lupti pentru ele. Cu cat astepti mai mult acel “ceva”, cu atat mai mult il vei aprecia atunci cand il vei obtine. Cu cat mai aprig lupti pentru ceva, cu atat mai valoros va fi pentru tine cand il vei avea. Cu cat mai mare este suferinta pe care o vei indura in calatoria ta, cu atat mai dulce va fi sosirea ta la destinatie.

2. Actionez acum. Si ce daca exista posibilitatea sa dai gres? Intotdeauna exista riscuri si intotdeauna vei face greseli. E in natura umana. Iar o viata petrecuta facand greseli, este nu doar mai placuta, dar mult mai utila decat o viata petrecuta facand…nimic. Multe lucruri marete pot fi realizate intr-o zi, atata timp cat nu faci acea zi “de maine”.
3. Sunt constient de frumusetea mea. Indiferent de aspectul fizic, esti frumos si trebuie sa o stii. Cum te vad ceilalti nu este important. Cum te vezi tu conteaza cu adevarat. Frumusestea salasluieste in ochii celui care priveste. A fi frumos inseamna a te privi frumos, a fi increzator. Este viata ta, sunt alegerile tale, gerselile tale si lectiile tale cele care te fac frumos.

4. Fac tot ceea ce imi sta in putinta. Tot ceea ce faci te ajuta sa te dezvolti. Chiar si acele lucruri pe care le crezi o pierdere de timp. Uneori acestea se transforma in cele mai frumoase lucruri pe care le-ai facut vreodata. Daca lupti pentru ceva si nu vezi rezultate, nu renunta, lucruri uimitoare se pot intampla chiar atunci cand te astepti mai putin. In fiecare zi din viata ta ai parte macar de un zambet sincer, de un act de bunatate, de o realizare sau de o lectie care te va aduce mai aporape de visul tau.

5. Imi permit sa iau o pauza. Uneori ne este atat de greu sa fim fericiti pur si simplu pentru ca refuzam sa ne desprindem de lucrurile care ne supara. Lasa-le sa treaca, desprinde-te. Ziua de maine iti va spune o poveste despre speranta, despre noi oportunitati, despre posibilitatea de a trai mai frumos.

6. Este suficient timp astazi pentru a face si ceea ce-mi place. Spune-mi: unde ti-ai parasit fericirea? In bratele unei iubiri de mult apuse? Intr-un vis la care ai renuntat candva? In paginile unei povesti pe care nu ai scris-o niciodata pana la sfarsit? Acorda-i putin timp astazi fericirii tale, meriti sa ai parte de ea.

7. Sunt nepretuit in ochii cuiva. Exista oameni care cred ca totul li se cuvine, ca o persoana li se cuvine… Nu te darui unor astfel de persoane. Concentreaza-te asupra celor care te iubesc si te accepta pentru cine esti, asa cum esti, fara sa incerce sa te schimbe. Si pretuieste-i pe oamenii care te-au vazut, atunci cand pentru toti ceilalti erai invizibil.
8. Nu este prea tarziu. Oamenii nu trebuie judecati dupa ceea ce au facut, ci dupa ceea ce ar putea sa faca. Indiferent cine esti, de unde vii si ce ai facut pana acum, intotdeauna poti alege sa devii un mai bun “tu”. Atunci cand vei reusi sa blochezi vocile critice ale celorlalti, pentru a reusi sa distingi vocea puterii tale interioare, vei cunoaste pacea si vei distinge directia. Acela va fi momentul in care vei realiza ca nu este prea tarziu sa fii ceea ce ai fi putut deveni.
Astazi este ziua perfecta pentru a te ridica si a lupta pentru tine!

8 dintre cele mai nutritive alimente din lume



Stim deja ce alimente ar trebui sa evitam, insa stim cu adevarat care sunt cele mai bune alimente pentru organism? Expertii sunt de acord ca exista o serie de alimente ce ar trebui integrate in dieta pentru mentinerea unui stil de viata sanatos.

1. Spirulina
Spirulina este o microalga albastra-verzuie, extrem de bogata in substanta nutritive, ce a fost descoperita in lacurile naturale din America de Sud. Aceasta este de asemenea bogata in proteine, minerale si vitamine si contine mai multi antioxidanti decat orice alt aliment de pe planeta. Poate fi adaugata in bauturi.

2. Ciocolata
Chiar daca nu va vine sa credeti, ciocolata este extrem de nutritiva. Nu va ganditi insa la batoanele de ciocolata cu alune si caramel – ciocolata neagra este sanatoasa. Ciocolata neagra cu peste 70% masa de cacao este bogata in antioxidanti, fiind astfel benefica pentru inima, piele si creier.

3. Brocoli
Daca vrei sa fii sanatos, ar trebui sa mananci brocoli. Chiar daca unora nu le place gustul de brocoli, aceasta leguma bogata in substante nutritive ajuta digestia si reduce riscul de cancer.

4. Spanacul
Popeye stia el ceva. Spanacul proaspat sau congelat este o sursa excelenta de antioxidanti, proteine si fibre, care sunt absolut necesare organismului. Nu uitati sa includeti spanacul in alimentatie.

5. Fructele de padure
Fructele de padure contin mai putin zahar decat alte fructe, fiind totodata bogate in vitamine si minerale esentiale, precum si in antioxidantii care lupta eficient impotriva radicalilor liberi. Murele si zmeura sunt sarace in calorii, dar bogate in fibre, antioxidanti, vitamina C si fitochimicale.

6. Semintele de canepa
Semintele de canepa contin tot ce aveti nevoie pentru o alimentatie sanatoasa: proteine, fibre, acizi grasi esentiali, antioxidanti, aminoacizi, vitamine si minerale. Se digera usor si pot fi adaugate in mancare si in bauturi, fiind chiar bune la gust.

7. Varza creata
Varza creata este unul dintre cele mai nutritive alimente, fiind bogata in minerale, vitamine, fibre, aminoacizi, precum si in antioxidanti care reduc inflamatiile si previn cancerul. Este un aliment usor de preparat si absolut delicios.

8. Chia
Chia, sau Salvia hispanica, este o planta putin cunoscuta, care era utilizata de azteci ca aliment de baza. Este un aliment bogat in acizi grasi omega, proteine si fibre. Chia contine atat de multi antioxidanti incat semintele nu se deterioreaza si pot fi depozitate pentru perioade lungi de timp, fara a rancezi.

Sursa: Organic Authority

sâmbătă, 1 septembrie 2012

7 pasi spre atingerea potentialului maxim


De ce ne este atat de usor sa ne criticam si sa ne spunem ca nu suntem suficienti de buni si atat de greu sa credem in potentialul nostru? Atunci cand ai nevoie de putina inspiratie si simti ca viata ta a luat-o in directia gresita, poti incerca urmatoarele.

1. Reflecta asupra vietii
Acorda-ti cateva minute pe zi in care sa stai departe de televizor, telefon mobil, prieteni, colegi, familie, etc., timp in care sa meditezi asupra propriei vieti. Analizeaza, imagineaza-ti, viseaza, vizualizeaza, cantareste, gandeste. Gandeste-te la trecut, prezent si viitor. Afla care iti sunt punctele forte, unde te vezi peste 5 ani, 10 ani, etc. Atunci cand iti acorzi timp de gandire, vei descoperi multe lucruri de care nu aveai habar. Vei dobandi un alt nivel de intelegere a lumii inconjuratoare. Scopul acestui exercitiu este de a intelege incotro te indrepti, ce iti doresti de la viata, la ce aspecte mai trebuie sa lucrezi, cum poti ajunge in directia dorita.

„E timpul sa traiesti viata pe care ti-ai imaginat-o” – Henry James

2. Devino optimist
Fiecare gand negativ te impiedica sa inaintezi, sa evoluezi. Elibereaza-te de gandurile negative si nu permite limitarilor mentale sa te opreasca din drum. Gaseste partea pozitiva a oricarei situatii.

„Nu poti schimba directia vantului, dar poti reorienta panzele” – autor necunoscut
„Ceea ce percepem drept incercare amare ale sortii, adesea sunt binecuvantari deghizate.” – Oscar Wilde

3. Stabileste un obiectiv
Obiectivele iti ofera o directie si un scop in viata. Daca nu ai niciun obiectiv, traiesti fara sa stii pentru ce. Iesi din zona de confort. Stabileste-ti un obiectiv curajos.

„Cu cat visezi mai mult, cu atat ajungi mai departe.” – Michael Phelps
„Obiectivele pe termen lung te feresc de frustrarile esecurilor pe termen scurt.” – James Cash Penney

4. Alege-ti modele bune in viata
Alege oameni care sa te inspire. Invata de la acestia si incearca sa devii asemenea lor. Stabileste standarde inalte, altfel vei prelua doar obieceiuri rele.

5. Fii recunoscator
Fii recunoscator pentru toate oportunitatile. Fii recunoscator pentru momentul prezent. Doar asa vei atrage si alte lucruri bune in viata ta.

6. Nu te opri niciodata din invatat
Daca ai terminat scoala, nu inseamna ca trebuie sa te opresti vreodata din invatat. Continua sa inveti lucruri noi in fiecare zi. Fii deschis la nou. Absoarbe orice informatie si continua sa cresti.

„Nu exista bogatie mai mare decat cunoasterea sau saracie mai mare decat ignoranta.” – autor necunoscut

7. Accepta schimbarea
Este imposibil sa iti atingi potentialul maxim daca nu esti dispus sa te schimbi. Adapteaza-te si evolueaza! Schimbare este benefica si este incitanta.

„Nu poti descoperi noi taramuri fara sa accepti ca vei pierde din vaz uscatul multa vreme.” – Andre Gide

„O conditie esentiala pentru cresterea eficienta este sa fii deschis la minte. Dorinta de a descoperi noi informatii, noi puncte de vedere, noi idei si noi posibilitati este esentiala.” – F. David.

Sursa: PickTheBrain

12 motive pentru a nu renunta niciodata


Cu totii am trecut pe acolo: teama de necunoscut ne determina sa renuntam. Uneori renuntam chiar inainte sa ne apucam efectiv de treaba, iar alteori renuntam chiar inainte sa reusim. Data viitoare cand vei simti ca iti este imposibil sa izbutesti, reciteste urmatoarele motive temeinice pentru care nu ar trebui niciodata sa renunti.

 

1. Atata vreme cat esti in viata, orice este posibil
Atata vreme cat traiesti, esti sanatos si ai libertatea sa faci ce vrei, poti reusi orice iti propui.

2. Fii realist
Daca renunti prea usor, inseamna ca nu vei realiza nimic semnificativ in viata. Orice merita cu adevarat va necesita un efort considerabil. Trebuie sa muncesti pentru a obtine satisfactia dorita. Nimic nu ti se va intinde pe tava.

3. Esti mai puternic decat crezi
Nu ii lua in considerare pe cei care incearca sa te impiedice sa iti realizezi obiectivele. Tu detii controlul si tu ai puterea.

4. Dovedeste-ti tie ca poti
Vrei sa fii tinut minte ca fiind cel slab, care renunta usor? Dovedeste lumii si tie insuti ca esti puternic si ca POTI realiza orice iti propui. Nu poti esua decat daca renunti.

5. Daca cineva a mai facut acel lucru inainte, inseamna ca este posibil
Daca altcineva a putut, atunci si tu poti. Chiar daca exista o singura persoana in lume care a mai realizat ceea ce iti doresti tu sa realizezi, inseamna ca ai un motiv temeinic sa continui.

6. Crede in visele tale
Daca tu nu crezi in visele tale, nu te astepta sa fii sustinut de altii. Nu permite nimanui sa iti distruga visele.

7. Sunt alti oameni mult mai nefericiti ca tine
Oricat de nefericit ai fi in momentul de fata, gandeste-te ca exista oameni mult mai putin norocosi in lume.

8. Poti schimba lumea
Daca iti doresti sa schimbi lumea in bine, orice actiune, oricat de neinsemnata, va face diferenta.

9. Cine nu risca, nu castiga
Daca vrei sa stai in siguranta, sa ramai in zona de confort si sa nu iti infrunti niciodata temerile, atunci nu, nu vei reusi. Nu va fi usor sa iti depasesti limitele si sa iti invingi fricile, insa va merita pe deplin.

10. Chiar meriti sa fii fericit
Nu permite nimanui sa iti spuna altceva. Meriti sa fii fericit si sa ai succes. Daca vei crede cu adevarat acest lucru, vei ajunge la destinatie victorios.

11. Ii poti inspira pe altii
Prin faptul ca nu vei renunta chiar cand lupta este grea, ii vei inspira si pe ceilalti oameni din jurul tau.

12. Esti atat de aproape de reusita
De cele mai multe ori, atunci cand suntem dispusi sa renuntam ne aflam atat de aproape de atingerea obiectivului. Invinge-ti temerile si mergi mai departe. Nu uita cat de departe ai ajuns pana in prezent si cat de mult ai muncit pentru a ajunge aici.

Nu renunta niciodata!
                                  

vineri, 31 august 2012

15 moduri eficiente de ascutire a inteligentei


Creierul este un organ extrem de complex. Acesta ne controleaza miscarile corpului, gandurile, starea de spirit si chiar intreaga viata. Daca vrei sa iti mentii creierul intr-o stare cat mai buna de functionare si chiar sa iti imbunatatesti capacitatea de concentrare si de memorare, iti prezentam cateva sfaturi de luat in considerare.

 

1. Nu incerca sa faci mai multe lucruri in acelasi timp
Creierul nostru se poate concentra asupra unei singure sarcini in acelasi timp, acesta este un fapt dovedit stiintific. Poti realiza mai multe sarcini neimportante in acelasi timp, insa atunci cand trebuie sa te concentrezi, sa calculezi sau sa iei decizii, nu poti face altceva.

2. Lumea e un mister
Foloseste-ti creierul pentru a iti adresa intrebari cu privire la tot ce se intampla in jurul tau. Exerseaza-ti in mod continuu creierul, refuzand sa accepti tot ce ti se spune: pune totul la indoiala si foloseste-te de curiozitate si inteligenta pentru a descoperi misterele inconjuratoare.

3. Foloseste ambele emisfere cerebrale
Foloseste emisfera stanga pentru problemele de logica si calcule matematice, iar emisfera dreapta pentru a-ti dezlantui creativitatea. Probabil ca stii deja la ce anume te pricepi mai bine, asa ca incearca sa iti folosesti emisfera nedominanta.

4. Ofera-i creierului informatii utile
Creierul tau nu se opreste niciodata din invatat, iar in timpul noptii acesta proceseaza toate informatiile si evenimentele din ziua precedenta. Asadar, ofera-i informatii inteligente.

5. Daca vrei sa inveti mai repede, mergi in timp ce citesti
In timp ce citesti, incepe sa mergi usor. Miscarea iti face sangele sa pompeze si iti oxigeneaza creierul. Poti memora mai usor informatiile daca mergi in timp ce citesti.

6. Consuma ciocolata neagra
Ciocolata neagra, cu un continut ridicat de cacao, elibereaza dopamina, care ajuta memoria si procesul de invatare.

7. Foloseste mana nedominanta
Daca esti dreptaci, foloseste mana stanga mai des. Iti stimulezi creierul si dezvolti noi capacitati.

8. Gandeste pozitiv
Gandirea pozitiva te ajuta sa-ti mentii creierul sanatos. Gandurile negative iti deprima mintea si dauneaza sistemului imunitar. Adoptarea unei gandiri pozitive te ajuta sa elimini stresul si sa ai o viata mai buna.

9. Citeste carti
Citeste multe carti. Atunci cand citesti, iti pastrezi mintea sanatoasa si activa si sa previi procesul de imbatranire.

10. Evita consumul exagerat de alcool
Alcoolul consumat in exces iti ucide neuronii si iti afecteaza capacitatea de gandire si de concentrare.

11. Mananca sanatos
Anumite alimente sunt benefice pentru creier. Evita mancarurile grase si alege sa consumi mai multe legume si fructe.

12. Calatoreste
Atunci cand calatoresti, iti largesti orizonturile si iti deschizi mintea la nou.

13. Dezbate problemele
Dezbaterile amicale cu prietenii sau familia sunt extrem de benefice. Iti imbunatatesc capacitatea de gandire si de rezolvare a problemelor, precum si creativitatea.

14. Priveste mai putin la televizor
Atunci cand petreci ore intregi in fata televizorului, iti reduci puterea de concentrare si de ascultare.

15. Invata un cuvant nou
Incearca sa inveti cel putin un cuvant nou in fiecare zi. Sau invata o limba straina.

Arta intrebarilor in vanzari


Roxana Luchianov, 30 Jun 2005 , sursa: eJobs
Intrebarile sunt cele mai puternice instrumente de care dispune un vanzator pentru a descoperi nevoile potentialului client si a-l convinge ca solutia oferita de el este cea mai potrivita. Ele reusesc sa atraga atentia mai bine decat afirmatiile, primesc intotdeauna un raspuns, nu contrazic nici o idee preconceputa a clientului si nu conduc la obiectii. In plus, intrebarile nu inchid niciodata discutia, ci o dezvolta si o orienteaza in directia dorita.
Un proverb chinezesc spune: „Daca pui o intrebare esti prost 3 minute, daca nu o pui ramai asa toata viata”. In vanzari, nu e nici un pericol sa pari mai putin expert daca pui intrebari si iei notite.
Dimpotriva, clientilor le place acest lucru si apreciaza interesul tau si efortul de a le oferi ceea ce au nevoie. Totul e sa stii sa pui intrebarile potrivite.
Tehnica de vanzari SPIN®
Oricine doreste sa devina maestru in arta intrebarilor in vanzari trebuie sa cunoasca tehnica SPIN. Modelul SPIN a fost dezvoltat de catre consultantii de la Huthwaite pe baza studiului a 35.000 de vizite de vanzare si este prezentat de Neil Rackham intr-o serie de carti exceptionale: SPIN® Selling, SPIN® Selling Fieldbook, Major Account Sales Strategy si Managing Major Sales.
Neil Rackham a descoperit ca in vanzarile de succes cumparatorul vorbeste mai mult decat vanzatorul fiind stimulat de intrebarile acestuia. Numarul sau proportia intrebarilor inchise sau deschise nu influenteaza vanzarea, dar numarul nevoilor explicite descoperite prin intrebari da. Cu cat reusesti sa evidentiezi mai clar nevoia pentru produsul tau si sa creezi dorinta si urgenta de a-l cumpara, cu atat ai sanse mai mari sa vinzi.
Intrebarile puse de vanzatorii performanti au fost clasificate in patru categorii:
- intrebari privind situatia (situation questions)
- intrebari privind problemele (problem questions)
- intrebari privind implicatiile nerezolvarii problemelor (implication questions)
- intrebari privind solutiile la nevoile organizatiei (need-payoff questions)
...de unde si initialele care au format numele tehnicii SPIN.
Intrebarile privind situatia au menirea de a ajuta la culegerea de fapte si date despre situatia concreta a potentialului client. Este bine ca aceste intrebari sa inlocuiasca conversatia de circumstanta, sterila si plictisitoare. Vanzatorii buni strang toate informatiile posibile inainte de vizita de vanzare si folosesc acest tip de intrebari cu zgarcenie si numai pentru informatiile de care chiar au nevoie pentru oferta. De exemplu, in cazul vanzarii unui sistem informatic pentru preluarea comenzilor, intrebari de situatie sunt urmatoarele: „Cum se proceseaza o comanda?”, „Cate persoane se ocupa de preluarea comenzilor?”, „Ce numar de produse aveti de regula in oferta?”
Intrebarile privind problemele au rolul de a descoperi zonele in care exista dificultati sau nemultumiri ale clientului: „Se intampla sa nu fie actualizata oferta in momentul in care o prezentati clientului?”, „Daca pleaca un vanzator la un concurent al dumneavoastra, ce se intampla cu clientii lui?”, „Exista reclamatii ca nu s-au livrat exact produsele cerute?”
Intrebarile privind implicatiile conduc la sensibilizarea clientului cu privire la amploarea, costul si consecintele problemelor. Este partea cea mai importanta din procesul de vanzare in care nevoile implicite se transforma in nevoi explicite si se creeaza dorinta satisfacerii lor urgente. Iata si exemple: „Cum reactioneaza un client care primeste a doua sau a treia comanda gresita?” „Cat costa pierderea unui client?”, „Cate comenzi se pierd daca sistemul nu functioneaza 24 de ore?”, „Cat dureaza diagnosticarea si rezolvarea unei probleme?”
Intrebarile privind satisfacerea nevoilor se concentreaza asupra valorii, utilitatii, beneficiilor percepute de client a fi aduse de o solutie. Aceste intrebari se pun numai dupa ce clientul admite ca are o problema a carei dimensiune si implicatii le cunoaste in totalitate. Ele ii provoaca pe clienti sa descrie produsul de care au nevoie si sa se convinga singuri de valoarea oferita de solutia ta. „Daca orice problema ar putea fi rezolvata in maxim 1 ora, cat ar fi economiile?”, „V-ar ajuta daca clientii ar putea avea in orice moment posibilitatea consultarii unei oferte actualizate cu date exacte despre stocuri si termene de livrare?”, „Cum ar trebui sa fie un sistem informatic ca sa va satisfaca perfect nevoile?”
Pericolele interogatoriului
Nu toate intrebarile aduc succesul in vanzari. Unele sunt chiar contraproductive si periculoase. Cele mai des intalnite probleme ale intrebarilor in vanzari sunt urmatoarele:
1) Lansarea primei intrebari prea devreme
Intotdeauna cand intalnesti un client, lasa-l pe el sa puna prima intrebare. El doreste sa detina controlul si tu esti acolo ca sa il ajuti. Daca cere sa ii povestesti de firma si de produse, exact asta trebuie sa faci fara a intra prea mult in detalii. Clientul e destept, simte cand ii ocolesti intrebarile si se intreaba ce plan ascuns ai. Poate chiar a citit cu o carte mai mult decat tine despre tacticile in vanzari.
Ulterior apare un moment in care clientul stie ca il ajuti si ca incerci sa selectezi din tot ce stii doar ceea ce ii foloseste. Atunci poti incepe sa pui intrebari.
2) Impresia negativa a interogatoriului
Atat de nerabdator poti fi sa il conduci pe clientul tau sa iti descopere solutia prin intrebari, incat ajungi sa ii pui intrebare dupa intrebare chiar fara sa mai astepti sa raspunda la cele anterioare.
In general cumparatorilor experimentati nu le plac intrebarile prea multe pentru cunosc extrem de bine tactica ofertei care raspunde la milimetru cererilor lor si doresc sa surprinda adevaratul potential al produselor.
Poti evita senzatia negativa a interogatoriului introducand pauze intre intrebari in care dai explicatii, exemple, prezinti rezultatul studiilor si analizelor. Intotdeauna sa legi intrebarile de afirmatiile interlocutorului, observatiile personale sau studii privind terte organizatii pentru ca discutia sa curga natural.
De asemenea, dupa fiecare intrebare privind o problema e bine sa explorezi mai in adancime nevoia descoperita folosind intrebari privind implicatiile, in loc sa grupezi impreuna toate intrebarile despre probleme si toate intrebarile despre implicatii.
3) Intrebari care ating zone interzise
Zonele interzise pot fi cele cu informatii confidentiale, cu implicarea personala sau emotionala a cumparatorului, domeniile in care au fost luate recent decizii majore sau au fost operate schimbari. Nu stii niciodata cum trebuie sa te comporti sau ce trebuie sa spui ca sa nu atingi rani vechi. In special, intrebarile despre probleme pot pica foarte prost: „Probleme? Noi nu avem nici o problema!”
Regula este ca poti vorbi deschis despre criterii rationale de alegere a produselor, dar nevoile emotionale trebuie mai mult sa le ghicesti.
4) Intrebari cu final neasteptat
Uneori vanzatorii care nu isi inteleg bine produsul si nu se documenteaza despre potentialul client pot ajunge sa isi puna singuri bete in roate cu intrebarile pe care le pun. Ca regula generala, nu se investigheaza nici o problema pe care nu o poti rezolva. Mai poate aparea si situatia in care cumparatorul e expert in solutia de care are nevoie si cere vanzatorului explicatii si specificatii tehnice pentru orice afirmatie neacoperita pe care o face.
5) Intrebarile irelevante
Intrebarile trebuie folosite cu economie pentru a nu il deranja pe potentialul client. Acesta este cu atat mai putin incantat cu cat vede mai putin relevanta intrebarilor pentru problema lui.
6) Momente nepotrivite
Daca prezinti solutia prea devreme in procesul de vanzare, cumparatorul iti va spune: „Sigur, dar nu cred ca merita investitia”. Intrebarile despre situatie puse prea tarziu in ciclul de vanzare arata ca nu ai inteles conditiile si iti diminueaza credibilitatea. Intrebarile despre implicatii sau solutii puse prea devreme pot conduce la rezultate nedorite. Cele mai multe obiectii sunt create de vanzatori in timpul prezentarii solutiilor lor: caracteristicile in plus ii fac pe clienti sa se preocupe de pret, caracteristicile in minus de calitate.
7) Persoane gresit alese
Sa presupunem ca ai pus deja o intrebare directorului general si ai primit un raspuns pe care iti vine greu sa il crezi. Nu mai poti pune aceeasi intrebare in prezenta lui directorului IT despre care stii sigur ca e mult mai bine informat.
In cazul general, nici nu afli ca ai fost indus in eroare in mod neintentionat si nu ai posibilitatea sa reformulezi intrebarea si sa aduci subiectul in discutie sub alta forma.
Cheia persuasiunii in vanzari este intrebarea. Nu il poti convinge pe potentialul client de nimic atat timp cat nu se convinge singur. Folosind tehnica SPIN il faci pe potentialul client sa vada prapastia spre care se indreapta si ulterior solutia salvatoare. Intrebarile trec usor de barierele mentale care blocheaza de obicei accesul afirmatiilor. Ele patrund in mintea oamenilor, stimuleaza creativitatea si aduc schimbarea. Daca stii sa ocolesti si capcanele interogatoriului, vanzarea e mult mai usoara.